Tragedie pe DN1. A murit strivit între autocamioane după ce a coborât să repare o pană

Publicat: 18/07/2023, 10:07

Tragedie în județul Prahova. Un șofer care a rămas în pană pe DN1 a sfârșit strivit între două TIR-uri, în timp ce pare că încerca să repare avaria produsă.

Un alt TIR a izbit mastodontul parcat și l-a surprins pe șofer la mijloc. Circulația rutieră este oprită pe ambele benzi ale sensului de mers către București.

Accidentul mortal s-a produs pe DN1, în afara localității Brazi, din Prahova. Din primele verificări a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 35 de ani, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule, la un moment dat a rămas în pană, pe banda nr.1 a sensului de mers dinspre Brașov către București.

Acesta ar fi coborât să repare pana, moment în care un alt conducător de ansamblu de vehicule a intrat în coliziune cu cel oprit.

Șoferul a fost pur și simplu strivit

Conducătorul de 35 de ani se afla coborât în spatele vehicului său, fiind prins între cele două autocamioane. La fața locului s-au deplasat pompierii cu o autospecială de stingere, o descarcerare, o ambulanță de terapie intensivă mobilă, un echipaj SMURD. Aceștia au acționat pentru extragerea șoferului, iar echipajul medical i-a acordat primele îngrijiri medicale.

Din nefericire, medicii au fost nevoiți să declare decesul conducătorului de 35 de ani. Celălalt conducător auto a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Maya Radu
Absolventă a Universității “Valahia” din Târgoviște, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Maya Radu are o vastă experiență mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Cutremur în cazul Elodia. Dan Diaconescu a aflat adevărul după 17 ani: Se sperie și...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Economiile pentru bătrâneţe de la 8 milioane de români finanțează proiectul Neptun Deep din Marea...